Convenţiile civile ale persoanelor fizice – ce se întâmplă în 2018? Se întâmplă bine!

16 ianuarie 2017 Horațiu Sasu / Apărăm profitul / 20 comments

Update 2018: Cele arătate mai jos rămân valabile în 2018. S-a schimbat doar impozitarea, respectiv în loc de impozit de 16% în 2017, avem impozit de 10% în 2018. Pentru alte corelații, cu PFA, drepturi de autor, dividende etc., a se citi aici: tabel.doc.

Pe fondul încărcării PFA cu impozite şi al anxietăţii legate de trecerea de la PFA la mult mai complexa microîntreprindere – care presupune contabil, inventare, adesea impozite mărite pe sedii etc. – reînvie interesul pentru convenţii civile. Interes normal, câtă vreme sunt cea mai simplă formă de colaborare, ferită de primejdii dacă se respectă câteva reguli. Puţine, dar de fier.

Convenţiile civile – argumente că… există

Terminologic, convenţie sau contract e acelaşi lucru. De aceea, sunt sinonime: „convenţie civilă”, „contract de prestări servicii”, „contract civil” – inclusiv sinonime cu „contract de furnizare”. Deşi ultima pare o formulare mai ciudată, strict legal ea face legătura între terminologia Noului Cod fiscal şi terminologia Codului civil.

Într-adevăr, în Codul fiscal actual nu mai găsim nicăieri termenul de „convenţie civilă” sau ceva asemănător referitor la contractele încheiate de persoane fizice pentru activităţile pe care le desfăşoară.  Veniturile din convenţiile/contractele civile de prestări servicii încheiate de persoanele fizice sunt definite în Codul fiscal în art. 114 alin. (2) lit. g)… prin negaţie, ca

„veniturile din activităţi, altele decât (!) cele de producţie, comerţ, prestări de servicii, profesii liberale şi din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru care sunt aplicabile prevederile cap. II – Venituri din activităţi independente şi cap. VII – Venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură”.

Ca să traducem din limbajul Codului fiscal, veniturile din convenţiile civile sunt „altele decât” cele din PFA/întreprinderi individuale/familiale, drepturi de autor etc., cu alte cuvinte… din orice contracte de producere a unui/unor bun(uri) sau de prestări servicii încheiate de persoana fizică.

Iar în Codul civil singurul loc în care este reglementat un contract prin care (şi) persoana fizică îl poate încheia pentru produsele/serviciile sale este art. 1.766, denumit „Contractul de furnizare”.

Reglementarea este următoarea (sublinierile ne aparţin şi se referă la argumentele pentru legalitatea convenţiei civile):

„Contractul de furnizare este acela prin care o parte, denumită furnizor, se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare ori în mod continuu, iar cealaltă parte, denumită beneficiar, se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea serviciilor şi să plătească preţul lor”.

Atenţie la o capcană!

Observăm că în Codul civil nu se dispune, cum făcea vechiul Cod, ca activitatea să fie TEMPORARĂ, ba dimpotrivă: activitatea poate fi şi continuă, aşa cum specifică limpede chiar art. 1.766 reprodus mai sus. Însă din punct de vedere fiscal, activitatea trebuie să NU aibă caracter de continuitate. În Normele la art. 114 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal se prevede expres aceasta. Dacă activitatea pe convenţie civilă este continuă, poate fi considerată ca fiind un PFA „mascat” (şi ilegal în lipsa autorizării). Aşadar o „pauză” între colaborări, chiar între aceleaşi persoane, este suficientă ca activitatea să nu mai fie continuă. Iar dacă activităţile au şi obiecte diferite avem joncţiunea perfect legală între convenţie întocmită după toate canoanele legii civile şi cu impozite minime din punct de vedere fiscal. Pentru că, aşa cum avocatnet.ro a scris aici, în 2016 convenţia civilă este impozitată în anumite condiţii doar cu 16% – foarte lejer faţă de PFA, ca să nu mai vorbim de contractul de muncă…

Activitatea bazată pe un contract civil trebuie să NU aibă caracter de continuitate

Dacă în 2016 contribuabilii au fost reticenți în a încheia convenții civile, părerea mea e că în 2017 această teamă nu mai are temei. Nici în ce privește caracterul de continuitate, nici în ce privește caracterul dependent (depsre care vom discuta mai jos).

Să vedem deocamdată cum e cu continuitatea…

Codul fiscal include acest tip de contracte la ”venituri din activităţi, altele decât cele de producţie, comerţ, prestări de servicii, profesii liberale şi din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru care sunt aplicabile prevederile cap. II – Venituri din activităţi independente şi cap. VII – Venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură” (art. 114 alin. (2) lit. g) Cod fiscal).

Normele la Cod menționează că ”În veniturile din activităţile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal sunt cuprinse veniturile realizate de contribuabilii care nu sunt înregistraţi fiscal potrivit legislaţiei în materie şi care desfăşoară activităţi de producţie, comerţ, prestări de servicii, profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, fără a avea caracter de continuitate şi pentru care nu sunt aplicabile prevederile cap. II “Venituri din activităţi independente” şi cap. VII “Venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură” din titlul IV al Codului fiscal.

Nu se definește caracterul de continuitate, ceea ce lasă loc interpretărilor – atât favorabile cât și defavorabile.

Deoarece Codul fiscal NU definește, căutăm sensul termenilor în dicționare (sublinierile favorabile contribuabilului ne aparțin):

CONTINUITÁTE ~ăți f. Caracter continuu; permanență.

CONTINUITÁTE, continuități, s. f. Faptul de a fi continuu; continuare sau existență fără întrerupere.

CONTÍNUU, -UĂ, continui, -ue, adj. Care are loc fără întrerupere, care se prelungește fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. (sursa:DEX ’98)

CONTÍNUU, -Ă, continui, -e, adj. Care se prelungește fără pauză, care nu se întrerupe, nu încetează și nu mai alternează cu altceva; necurmat, neîntrerupt, neîncetat.

CONTÍNUU adj., adv. 1. adj. etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfârșit, permanent, perpetuu, veșnic, (înv. și reg.) mereu, (reg.) necunten, (înv.) neîncontenit, neprecurmat, nesăvârșit, pururelnic. (O luptă ~ între contrarii.) 2. adj. v. susținut. 3. adv. încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, permanent, pururi, veșnic, (înv. și reg.) nepristan, (reg.) hojma, necunten, (înv.) neapărat, nelipsit. (Se mișcă ~.) 4. adv. v. întotdeauna. 5. adj. v. constrictiv. (sursa:Sinonime (2002))

A CONTINUÁ,contínuu,vb.I.Intranz.A urma, a nu înceta; a merge înainte, a (se) prelungi. ♦Tranz.A duce mai departe un lucru început. [Pr.:-nu-a] – Din fr.continuer, lat. continuare. (sursa:DEX ’98)

A CONTINUÁ,continuu,vb.I.Intranz.(În opoziție cu a înceta) A urma, a nu înceta, a nu se opri, a nu se întrerupe; a se prelungi, a merge înainte. ◊Tranz.A duce mai departe, fără întrerupere, un lucru început. sursa:DLRLC (1955-1957)

Tot conform dicționarelor, ”continuu” este OPUS lui discontinuu, întrerupt, necontinuu, incontinuu, intermitent (sursa:Antonime (2002))

Soluția este simplă:

a) o convenție civilă încheiată pe o anumită perioadă poate fi urmată, după o pauză, de o nouă convenție civilă între aceleași părți. Am văzut mai sus: ”continuitatea” este opusă ”întreruperii” – și invers. Dacă ai întrerupt pentru o vreme, nu mai ai continuitate. La mintea cocoșului.

b) continuitatea NU este criteriu de activitate dependentă. Este cerință legală, dar nicăieri NU scrie ce se întâmplă dacă activitatea NU este întreruptă. ”Unde scrie?” este una din cele două întrebări pe care îi sfătuiam pe cei de la cursul ”Cum să ieși cu bine din controlul ANAF” să o adreseze inspectorilor. Dacă nu scrie, avantaj contribuabil.

c) și, dacă organul fiscal încearcă să interpreteze altfel, înseamnă că dispoziția legală nu e clară. Logic, nu? Iar aici e din nou avantaj conbtribuabil, deoarece din 2016 avem o regulă nouă: acolo unde dispozițiile legale nu sunt clare, totul se interpretează în favoarea contribuabilului. A trecut ceva timp de la intrarea în vigoare a acestei dispoziții, iar acum o apreciem la adevărata valoare.

Atenție!

Tot ceea ce arătăm mai sus aduce speranță, aduce soluții, aduce lumină în hățișul legislativ-fiscal. Dar ATENȚIONAM că fiecare soluție trebuie PERSONALIZATĂ, deoarece încadrarea corectă și contractul CORECT se fac în funcție de caracteristicile situației fiecăruia.

Dacă TOTUL e corect până la detaliul adaptat, personalizat pentru fiecare situație, putem spune cele ce urmează.

Acordul legal al părţilor nu poate fi modificat de ITM!

Pe anumite pagini ale inspectoratelor de muncă locale apare concluzia că „munca prin convenţii civile este o formă de muncă la negru”. Mă rog, cu variaţiuni în exprimare. Destul de ciudată încălcarea prezumţiei de bună-credinţă printr-o concluzie prin care un organ al statului se antepronunţă la modul generalizator-acuzator fără să fi studiat fiecare caz în parte.

Aceasta ca să nu mai vorbim că ITM NU are în competenţă legală verificarea convenţiilor civile, contractelor cu PFA etc. şi cu atât mai puţin recalificarea lor! Nu menţionez pe care pagini se găseşte această „concluzie” apriori, deoarece pot fi găsite la o simplă căutare – şi speranţa este că în timp vor dispare astfel de idei total ilegale.

(Ca să nu rămână nediscutat un aspect care a fost semnalat într-un comentariu pertinent la un articol postat pe avocatnet.ro: ITM are competenţa să verifice în ce bază lucrează anumite persoane aflate în incinta societăţii. Dar este suficient să îi arătaţi convenţia civilă/contractul cu PFA etc., după care atribuţiile ITM se opresc aici. Orice „recalificare” nu o face ITM, ci eventual ANAF, eventual la sesizarea ITM, deoarece criteriile de recalificare sunt prevăzute în Codul fiscal, iar NU în Codul muncii!).

Şi cu aceasta am ajuns la cea mai fierbinte problemă…

Reconsiderarea ca activitate dependentă: ameninţări şi soluţii la îndemână

Aici a fost, începând cu 2010, marea problemă a contractelor care ocolesc LEGAL regimul împovărător al contractelor de muncă. Există şapte criterii de determinare a activităţii Independente, inclusiv în cazul convenţiilor civile, din care trebuie îndeplinite cel puţin patru pentru ca activitatea să nu fie reconsiderată contract individual de muncă. Mai jos oferim criteriile şi soluţiile.

Criteriul 1: persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru

Normele la Noul Cod fiscal menţionează că, criteriul privind libertatea persoanei de a alege:

• locul,
• modul de desfăşurare a activităţii
• programul de lucru

este îndeplinit atunci când toate cele trei de mai sus sunt îndeplinite CUMULATIV.

Soluţia pentru îndeplinirea acestui criteriu: specificarea în contract asupra faptului că părţile cad de acord/convin/s-au înţeles (aşadar orice formulare care arată AOCRD între părţi, nicidecum impunerea locului, programului şi modului de desfăşurare a activităţii de către beneficiar).

Criteriul 2: persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi

Atenţie la nuanţă: persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi. Aşadar NU se cere să aibă efectiv mai mulţi clienţi, ci este suficientă LIBERTATEA, potenţialitatea, cadrul de a lucra pentru mai mulţi clienţi! Normele la Codul fiscal dau soluţia cea mai frumoasă, arătând că: persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea chiar şi pentru un singur client, dacă nu există o clauză de exclusivitate în desfăşurarea activităţii. Mai sigur e să scriem în contract că „prestatorul are libertatea de a avea şi alţi clienţi”. Criteriu îndeplinit!

Criteriul 3: riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizică ce desfăşoară activitatea

Aici nu e clar nici pentru ANAF. Normele la Cod nu ajută nici ele: „Riscurile asumate de prestator pot fi de natură profesională şi economică, cum ar fi: incapacitatea de adaptare la timp şi cu cele mai mici costuri la variaţiile mediului economico-social, variabilitatea rezultatului economic, deteriorarea situaţiei financiare, în funcţie de specificul activităţii”.

Din punctul meu de vedere, ca şi consultant simte riscurile unei afaceri, mi se pare limpede că riscurile sunt altele: prestarea serviciului şi neachitarea sa. Ca prestator investeşti muncă, unelte proprii, bani pentru deplasări etc. şi nu primeşti nimic. Acesta este riscul cel mai des întâlnit! Cred că aici se încadrează „variabilitatea rezultatului economic” şi „deteriorarea situaţiei financiare” de care pomenesc Normele mai sus.

Soluţia ca să îndeplinim criteriul: menţionaţi în contract cele ce spun Normele! Dacă ANAF va susţine că nu e clară clauza, aduceţi-i aminte că din 2016, dacă după aplicarea regulilor de interpretare prevăzute în Noul Cod de procedură fiscală, prevederile legislaţiei fiscale rămân neclare, acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului (art. 13 alin. (6) din Noul Cod de procedură fiscală).

Criteriul 4: activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară

Normele la Codul fiscal vin cu o precizare:  în desfăşurarea activităţii persoana fizică utilizează predominant bunurile din patrimoniul afacerii. Deoarece Norma adaugă la lege, lucru nepermis, cuvântul „predominant” este introdus ILEGAL şi poate fi ignorat. O spun cu toată răspunderea. Dacă se utilizează uneltele proprii (de la cele de zidar până la laptopul specialistului în marketing), ca să nu mai vorbim de utilizarea maşinii proprii pentru transport, condiţia acestui criteriu este ÎNDEPLINITĂ, chiar dacă se utilizează (şi) unelte sau bunuri ale beneficiarului lucrărilor.

Drept e că „predominant” va ridica multe dispute în faţa inspectorilor ANAF pentru care „norma bate legea”… dar soluţia e cea de mai sus: „predominant” este strecurat ilegal în Norme.

Criteriul 5: activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii;

Criteriu îndeplinit automat: ce poţi utiliza, în afara capacităţii fizice sau în afara capacităţii psihice, într-o activitate? Poate pe amândouă reunite…

Criteriul 6: persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei

Acest criteriu nu poate fi îndeplinit de către prestatorul de activitate pe baza convenţiei civile decât dacă prestează activităţi ocazionale ca arhitect, consultant fiscal etc. (persoane ce fac parte dintr-un corp/ordin profesional).

Criteriul 7: persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane în condiţiile legii

Din nou cuvântul cheie e „libertatea”. Soluţia: specificaţi în contract exact cele din textul criteriului.

Important de reţinut!

În primul rând, oricât de clare ar apărea explicaţiile de mai sus, apelaţi la un specialist atunci când vine vorba să alcătuiţi o convenţie civilă. Tot ceea ce am scris sunt aspecte practice, dar esenţială e adaptarea contractului la fiecare situaţie personală, de către cineva care, ulterior, vă poate ajuta şi când vine un eventual control ANAF. De fapt, aceasta e esenţialul: fără ajutorul de specialitate la control riscăm să se dărâme totul în faţa unor inspectori care confundă evaziunea fiscală legală – evitarea legală a plăţii impozitelor maxime – ca fiind direct fraudă fiscală –  evitarea ilegală a plăţii impozitelor). Dar aici e o poveste lungă…

Pe scurt: cereţi sfatul specialistului şi când întocmiţi convenţia (care e legală) şi când o apăraţi!

Tags conventii civilepersoane fizice